De-a lungul vieţii întâlneşti oameni. Oameni care lasă urme. Oameni care trec nevăzuţi. Oameni cărora le-ai oferit timp. Timp petrecut învăţând împreună. Şi timp petrecut degeaba. Oameni în care ai investit, oameni care s-au folosit de tine. Profitori la nivel de nesubjugat, batjocoritori, cu sau fără motive, oameni care ţi s-au numit prieteni.
Ajungi la un moment dat când viaţa îţi oferă exact ceea ce tu nu poţi vedea. Nu ai timp. Nu ai timp să observi înţelepciunea de a ştii cu cine să petreci acest timp, credinţa cu care să îţi păstrezi o relaţie de eternitate, o educaţie care îţi creează oportunităţi pentru a-ţi dezvolta abilităţile, o dezvoltare a personalităţii , a unei istorii unice, care îţi păstrează un nume după plecarea ta definitivă.
Oamenii, prietenii vin şi trec, relaţiile se construiesc şi se dărâmă. Viaţa trece şi nu mai revine. Rămâne doar conştiinţa unui gând împăcat sau nu, decis de modul în care ţi-ai trăit această viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu